Follow me on:

Din punctul meu de vedere, timpul este una dintre cele mai importante resurse. Dacă aș putea să cumpăr ceva ar fi timp, mai mult timp. Poate nu conștientizăm cum trebuie, dar să oferi timp din timpul tău este una dintre cele mai importante lucruri. Pentru că practic oferi bucăți din viața ta pe care nu le poți recupera. De aceea atunci când vă mulțumesc pentru timpul acordat pentru fiecare articol sau video vizionat chiar o spun din inimă.

Timpul tău este limitat, așa că nu-l irosi pe viața altcuiva.” Steve Jobs.

În facultate, deseori eram în ipostaza când amânam lucruri până în ultima secundă. Dar cum ar fi dacă nu ar mai avea acea secundă? Cum ar fi dacă ai mai avea de trăit 6 luni? Viața ta ar fi la fel? Ai mai face aceleași lucruri? Mi se pare important să încercăm să trăim conștient fiecare clipă din viața noastră, pentru că deși sună un clișeu viața este scurtă. Era o emisiune într-un podcast a lui Tim Ferris care spunea că el s-a folosit de unul dintre programele acelea pe net pentru a-și calcula aproximativ ziua în care va muri. Și-a pus “timerul” și a început să trăiască mai conștient și să facă ce și-ar dori el dacă ar mai avea 6 luni de trăit.

Mie mi-a dat de gândit, am urmat pașii și apoi m-am gândit dacă aș mai avea câteva luni de trăit, cum mi-aș organiza viața? Și au început să vină schimbările.

Schimbări

  • Petrec mult mai puțin timp pe Social Media, ceea ce se poate traduce în lipsa update-urilor pe care le făceam de obicei mai des
  • Legat de Social Media, sunt într-un proces de curățenie alert: de fiecare dată când văd ceva care nu mă interesează mă dezabonez. Nu am nevoie să mă compar cu altcineva pentru a urma un trend. Îmi doresc să fac ce îmi place mie. Și astfel mi-am redus considerabil numărul persoanelor pe care le urmăresc.
  • Fac mult mai multe lucruri care sunt mai aproape de ceea ce îmi doresc cu adevărat.
  • Am simțit o îmbunătățire în ceea ce privește entuziasmul meu față de diverse activități. Atunci când fac un anumit lucru (chiar și să scriu această postare) sunt mult mai concentrată, prezentă și încântată. Nu fac activități pentru că trebuie ci pentru că vreau și rezultatul acelor activități mă vor duce mai aproape de ceea ce îmi doresc cu adevărat.
  • Ideea de planning sau bullet journal pe care o făceam am restrâns-o la ceva mic care chiar funcționează din punct de vedere al planificării timpului pentru mine.
  • Și multe alte lucruri mai mici care adunate mă fac mult mai fericită.

Si eu la rândul meu am procrastinat sau mai am momente când pur și simpu nu fac nimic. Sunt ani din viața mea în care simt că nu am făcut nimic și i-am pierdut pe nimicuri. Dar nu îi regret, pentru că a fost un fapt asumat. Mie îmi place să cred că în viață nu trebuie să ai regrete și să îți asumi până la capăt ceea ce ai făcut. Gândiți-vă că avem diverse activități care sunt esențiale pentru a trăi (a mânca, a dormi etc.) care ne consumă și ele la rândul lor timp. Chiar și așa nu totul este pierdut. Încă aveți timp să analizați momentul în care sunteți acum și puteți să faceți schimbările pe care vi le doriți. Schimbările vin cu pași mărunți, dar acestea pot avea un impact semnificativ în viața voastră.

Un alt punct care aș vrea să îl menționez: când mă refer la procrastinare nu mă refer strict la muncă. Deseori am observat că oamenii asociază munca cu procrastinarea. Viața nu este doar despre muncă și a câștiga bani sau a face o invenție. Viața este despre cum vrei tu să fie. Important este să vă hrăniți pasiunile și să trăiți așa cum vă doriți. Poate suna idealist, dar la sfârșitul vieții cred că e cel mai important să vă gândiți că ați trăit viața așa cum v-ați propus voi.

Acum aș vrea să aflu și de la voi, ce ați schimba la ce faceți acum sau ce părere aveți despre acest subiect?

Acesta este clipul de la care mi-a venit această idee și tema acestui subiect. Dacă vă plac temele de genul, vă sugerez să vă uitați și la restul de video-uri făcute de la cei de la Goal Guys, o să vă simțiți inspirați.

Share

You might also like

Comments

  • Teodora

    Written on April 5, 2017

    Eu am remarcat ca fac pe ultima suta de metri doar lucrurile care nu imi plac sau de care nu am chef. Am incercat sa nu mai lucrez atat de aproape de deadline, dar pierd mai mult timp, rezultatul e prost si ajung sa refac totul pe ultima suta de metri pentru un rezultat optim. Ceea ce am facut eu a fost sa incerc sa imi schimb perceptia privind activitatile neplacute si sa caut o specie de entuziasm aferenta :))) Daca nu imi iese, imi rezerv timp doar pentru ele in apropierea deadline-ului. Cumva am reusit sa baletez cu procrastinarea :)))

    Reply
  • Loredana

    Written on April 6, 2017

    Sa stii ca si eu trebuie sa incep sa ma dezabonez de la muuuuulte lucruri! Imi umple mailul, feed-ul, viata, timpul…inutil!

    Reply

Leave a Reply