Follow me on:

De obicei când nu te mai vezi cu un prieten bun de ceva timp, primul lucru pe care îl faci este să îl întrebi ce a mai făcut în ultima perioadă? Cum eu am lipsit din peisaj (Youtube și blog) cam o lună, m-am gândit că cel mai frumos ar fi să vă pun în temă cu ce am făcut în ultima perioadă.

Am călătorit

Unul dintre planurile mele de anul acest a fost să călătoresc mai mult(aici puteți vedea clipul). Așa că asta am și făcut. Nu știu dacă a fost conștient sau nu, dar chiar m-am ținut de acest plan, în ultima lună și ceva am fost în Tropea, Italia și în Ausburg și Munchen. Despre Tropea probabil o să vedeți mai multe într-un clip sau un post viitor. Excursia din Germania a trebuit să fie din păcate întreruptă mai repede, așa că nu am făcut chiar multe lucruri, dar poate voi adresă câteva cuvinte

Am citit

De ceva timp am început un hashtag pe care îl puteți urmări ori pe blog sau pe Instagram #rawbookclub despre care am vorbit în acest articol. În această perioadă m-am delectat cu 2 cărți de la Editură Publica care m-au ajutat să ies din această lipsă de inspirație.

Prima este Cum să ai o zi bună-Caroline Webb care deși din punctul meu de vedere nu are cel mai inspirat titlu, înglobează multe aspecte la care nu te gândești din punct de vedere al interacțiunii interumane.

A doua carte este Pasi mici, schimbări mari de Caroline L. Arnold, care te învață cum să deprinzi obiceiuri bune prin schimbări minore. Acest lucru m-a făcut să reflectez la mai multe aspecte din viață mea și astfel să fac schimbări.

Dar despre aceste cărți o să vă povestesc mai pe larg mai încolo

Am dormit

Cum adică ai dormit Irina? Toată lumea doarme că să poată funcționa. Ei bine, de când a început anul, să mă odihnesc nu a fost prioritatea mea numărul 1, așa că acest lucru s-a resimțit în timp. Am început să fiu epuizată și nu numai fizic cât și psihic. Așa că am ajuns să dorm mult, uneori și după-amiază în weekend și spre exemplu ziua de sâmbătă mi-am petrecut-o dormind majoritatea zilei pentru că așa am simțit nevoia.

 Am învățat să spun nu

Mereu am avut tendința de a spune da la orice. “Ai timp să ne vedem? Da, desigur, când vrei tu.” Nu e bine să spui mereu da și nici sănătos, pentru că nu se poate să ai tot timpul timp. Am învățat că eu sunt cea mai mare prioritate a mea și vor există momente când nu o să poți duce absolut orice. Am început să refuz proiecte care mă solicita prea mult și nu mă ajutau pe viitor sau să spun da la orice. Spunând da la orice, am ajuns să am un program atât de încărcat încât nu mai simțeam nici o plăcere în ceea ce făceam.

Nu spun că trebuie să spui mereu nu, dar uneori când corpul tău îți transmite anumite semnale, ar trebui să iei o pauză și să mai spui și nu.

M-am reîndrăgostit de Graphic Design

Primii bani pe care i-am făcut au fost dintr-un proiect de Graphic Design când aveam vreo 15 ani făcând texturi pentru un joc online. De atunci mi-am dat seama că e ceva ce mi-ar plăcea să fac toată viață. Totuși anul acesta m-am simțit deconectată de asta, și am simțit că fac uneori lucrurile din inerție. Am reușit să îmi recapăt dragostea pentru Graphic Design spunând nu la proiecte care nu îmi plac și dedicând mai mult timp mie și proiectelor care îmi fac plăcere.

Am lucrat la câteva proiecte chiar frumoase în ultima perioadă, așa că dacă aveți nevoie de un graphic designer vă aștept cu un e-mail pe adresă mea rawscientist@gmail.com

Am luat o pauză de Social Media

Ca un om care scrie în online și produce conținut e greu să nu fii prezent sau la curent cu  tot ce se întâmplă în Social Media. E ceva care poate să te acapareze ușor și să îți mănânce mult timp. Deși am postat cât de cât pe Social Media, nu prea am mai urmărit în general persoane, bloguri, clipuri sau orice se întâmplă. De ce? Pentru că e ușor să începi să te compari cu cineva atunci când ești prins în fluxul lucrurilor. Chit că vrei, chit că nu mereu vei auzi câte una câte altă care te vor afecta inconștient.

Când am pornit acest blog am vrut ca blogul să fie colțul meu de fericire și locul unde pot împărtăși experiențele mele așa cum vreau eu și să nu fie o presiune. Așa că mereu voi face în așa fel în cât blogul meu să rămână locul meu fericit indiferent dacă acesta va crește că și audiența sau că proiecte.

Și cam asta s-a întâmplat nou cu mine în ultima perioadă. În rest, lucrez cu drag și spor la compania mea care crește (și pentru care sunt foarte recunoscătoare) și seară mă delectez cu Luna. Cât despre ce o să se întâmple de acum încolo o să vedeți și voi. Doar că voiam să vă anunț că m-am întors din scurtă vacanță.

Voi ce ați mai făcut?

 

Share

You might also like

Comments

  • Ana Maria Tatucu

    Written on Monday June 26th, 2017

    Sa stii ca abia dupa ce am invatat sa spun NU a inceput sa imi placa cu adevarat ce fac :). Mi-a fost greu, dar …. se poate. Spor si la dormit!

  • Dora

    Written on Tuesday July 4th, 2017

    Salut! Ai tot vorbit de aceasta companie a ta …Poti sa dai mai multe detalii legate de asta ?

  • Cum mi-am regăsit inspirația? - The Rawscientist

    Written on Monday July 10th, 2017

    […] Întotdeauna mi-a plăcut să împărtășesc cu voi diverse perioade prin care trec, fie că sunt ele mai bune sau mai rele. De aceea îmi place să vă vorbesc despre lucruri care le descopăr în fiecare zi despre mine. Mi se pare că noi ca persoane suntem într-o continuă evoluție și descoperire și ne putem dezvolta indiferent de vârsta la care ne aflăm. Trebuie să recunosc că în ultima lună, poate chiar două m-am aflat într-un impas. Simțeam că ceva lipsește, dar nu puteam spune cu siguranță ce. De aceea și absența mea despre care v-am povestit într-un articol anterior. […]