Follow me on:

Întotdeauna mi-a plăcut să împărtășesc cu voi diverse perioade prin care trec, fie că sunt ele mai bune sau mai rele. De aceea îmi place să vă vorbesc despre lucruri care le descopăr în fiecare zi despre mine. Mi se pare că noi ca persoane suntem într-o continuă evoluție și descoperire și ne putem dezvolta indiferent de vârsta la care ne aflăm. Trebuie să recunosc că în ultima lună, poate chiar două m-am aflat într-un impas. Simțeam că ceva lipsește, dar nu puteam spune cu siguranță ce. De aceea și absența mea despre care v-am povestit într-un articol anterior.

Sunt una dintre acelea persoane care are mai mult spor atunci când se simte inspirată sau simte că face ceva creativ, atunci când devine totul o rutină nu mai e interesant. Cu toții cred că avem astfel de momente. Deși rutina este bună pentru anumite aspecte ale vieții (program de somn, mâncare etc.) am fost genul care căuta mereu ceva nou, ceva de care să fie inspirat. Dar cum să devii inspirat atunci când nu ai timp? Ei bine, cam asta am aflat eu în această perioadă:

Mi-am făcut timp pentru inspirație

Cred că dacă ar fi un cuvânt care să descrie situația în care ne aflăm majoritatea în momentul de față se poate rezuma la un singur cuvânt: ocupat. Sunt vinovată de acest lucru și de aceea încerc să elimin cuvântul ocupat din vocabularul meu. Cred foarte mult că ceea ce spui se poate reflecta în tine la un moment dat așa că nu mai vreau să îmi zic că sunt ocupată. Sau când mi-am dat seama că sunt prea ocupată, am încercat să văd unde greșesc și am găsit 2 aspecte: ori îmi planificam timpul aiurea, ori îmi luam prea multe de făcut.

Ce am făcut? Am încercat să îmi iau deadline-uri mai lejere sau să refuz anumite lucruri cum vă povesteam în articolul anterior. Un alt lucru pe care l-am făcut este să încerc să am un program de somn astfel încât să mă trezesc suficient de dimineată pentru a avea timp să îmi dedic timp procesului de creativitate fără ca cineva să mă deranjeze sau să fiu distrasă de la activitatea pe care o fac.

Am încercat să îmi creez un mediu care să mă inspire

Mediul în care îți desfășori orice fel de activitate, fie că dormi, mănânci, lucrezi este extrem de important pentru confortul tau atât fizic cât și psihic, așa că acum încerc în mod activ să îmi amanajez spațiul în care îmi desfășor activitatea astfel încât să am un ambient cât mai plăcut: fie aprind o lumânare, am grjă să fie ordine sau aduc un element de decor. Într-un articol de săptămâna viitoare vă voi prezenta spațiul meu de lucru de la biroul de la serviciu ca să vă faceți o idee și să vedeți despre ce vorbesc. Dar amenajându-mi spațiul în care îmi desfășor activitatea m-a făcut să mă gândesc mai limpede și să ma concentrez mai bine la ceea ce aveam de făcut

M-am reconectat cu toate lucrurile care mă făceau fericită

Mi-am dat seama că îmi pierd inspirația și cheful de a face lucruri atunci când nivelul meu de fericire nu e acolo unde trebuie să fie. Așa că am făcut o listă cu toate lucrurile pe care le făceam înainte și mă făceau fericită. Și erau lucruri mărunte, dar care în definitiv contribuiau la starea mea de bine. Acele lucruri mărunte te pot face să te simți inspirat pentru că inspirația vine deseori atunci când ești într-o stare bună.

Natura inspiră

Deseori când cauți un răspuns la ceva, ești mai tentat să cauți pe internet decât să vorbești cu cineva. Totuși am observat prin prisma faptului că petrec foarte mult timp în fața calculatorului, inspirația mea nu vine de pe internet. Inspirația mea vine din experiențe, din viața reală și din natură. Am fost de vreo două ori în parcul Mogoșoaia la picnic și a fost una dintre cele mai frumoase experiențe. Am uitat cât de plăcut e să stai la iarbă verde să admiri cerul și să îți imaginezi tot felul de forme din acei nori pe care îi vezi pe cer.

Am mereu la mine un carnet pe care îmi notez tot felul de idei și mi-am dat seama că cele mai multe însemnări le-am făcut când eram departe de Social Media, fie pe iarbă, fie după o zi petrecută în afara apartamentului meu departe de internet, fie în timpul unui zbor de avion. Nu spun că internetul nu este o sursă de inspirație ci spun că adevărata inspirație e cea pe care o vezi în jurul tău, dacă îți dorești să faci sau să creezi ceva cu adevărat al tău.

Un mic secret de al meu? Când sunt la birou și am o zi aglomerată care știu că mă va solicita foarte mult ascult un soundtrack cu sunete din natură și acest lucru mă ajută să mă concentrez mai bine și să fiu mai inspirată.

Drumul e cel mai important, nu destinația

Faptul că trăim mereu în viitor și nu în prezent, am impresia că trăim cu un stres permanent care ne fac să fim anxioși și care nu ne permite să fim relaxați sau să ne gândim la acum. Și eu sunt vinovată de asta: “Vai de abia aștept să vină luna August să plec”. Încerc pe cât posibil să trăiesc aici acum și să mă bucur de acest moment. Faptul că încerc să trăiesc prezent și să lucrez la mine zilnic ca și persoană mă ajută să îmi creez tot felul de idei pe care apoi să le dezvolt pe loc sau ulterior.

Până la urmă dezvoltarea personală este vorba de o continuă descoperire a sinelui și asta necesită atenție și răbdare. Și dacă o să aveți răbdare și o să vă acordați timp să deveniți inspirați, o să vedeți că inspirația o să vă lovească atunci când o să vă așteptați cel mai puțin. Așa a fost și în cazul meu.


Ca un mic update, momentan încerc să fac un mic efort pentru a-mi achiziționa o cameră de vlogging pentru a face o serie de vlog-uri pe canalul meu așa cum mi-am dorit mereu. De asemenea sunt într-o transformare în tot ceea ce privește estetica mea atât pe blog, Instagram cât și pe Youtube așa că vă rog să fiți îngăduitori cu mine pentru că probabil voi explora mai multe lucruri până să îmi dau seama spre ce vreau să mă orientez.

Vă mulțumesc din suflet pentru sprijin, cuvintele frumoase și mesajele de încurajare. Nu am abandonat proiectul The Rawscientist și nu cred că va exista un moment în care să spun stop, pentru că proiectul este povestea mea de descoperire a sinelui, despre tot ce e frumos și tot ceea ce mă pasionează.

Share

You might also like

Comments

  • Crina Bozga

    Written on July 11, 2017

    Foarte inspirational si motivant acest articol!! Mie imi place foarte mult ceea ce faci pe social media si astept cu nerabdare un clip pe youtube!! Te pup Irina! Keep up the good work!!

    Reply
  • Teo

    Written on July 11, 2017

    Foarte frumos! imi place cum scrii si cum gandesti 🙂 am decis si eu ca ar fi cazul sa iau pauze mai lungi si mai dese de la internet si sper sa imi gasesc si eu inspiratia 🙂

    Reply
    • Irina-Alina

      Written on July 12, 2017

      Multumesc frumos Teo! Sa stii ca pauzele te vor ajuta foarte mult mai ales atunci cand esti blocata in rutina. Iti urez mult succes si tin pumnii!

      Reply
  • Jeansandlattes.com

    Written on July 11, 2017

    Welcome back! 😊 Mi-a placut articolul tau. M-a ajutat sa pun lucrurile in perspectiva. PS: cu siguranta iti voi urmari vlog-urile😊

    Reply
  • Anca Laura

    Written on July 13, 2017

    Ocupat a fost si cuvantul ultimelor mele luni, dar incerc incet, incet asa cum ai spus si tu, sa readuc in obiceiurile mele lucrurile mici (aparent neinsemnate) care ma faceau mai fericita si ma ajutau sa imi gasesc insipiratia.

    Reply
    • Irina-Alina

      Written on July 14, 2017

      Acele lucruri marunte care ne fac fericiti sunt cele mai importante de avut in vedere! Mult succes in tot ceea ce faci!

      Reply
  • Anca Roman

    Written on July 16, 2017

    Te-am descoperit recent si pot spune ca m-am indraostit de modul in care scrii. Esti o persoana super faina, keep going! <3

    Reply

Leave a Reply